Condiţiile naturale ale zonei au favorizat dezvoltarea aşezării umane, istoria locului întinzându-se în timp pe o perioadă apreciabilă până spre paleolitic. Cercetările arheologice au descoperit pe terasa de la confluenţa Bicazului cu Bistriţa urme de viaţă inca din epoca de piatră.
Bicazul a fost la început un sat, menţionat pentru prima dată într-un hrisov din 12 august 1611 în care se menţiona: „satul Bicaz … format pe moşia Mănăstirii Bisericani”. În 1855 Mănăstirea Bisericani obţine un hrisov de întemeiere a unui târguşor comercial care a fiinţat in arealul actualelelor localităţi Bicaz si Taşca.
Bicazul a devenit domeniu regal în anul 1884 eveniment, evenimentul fiind legalizat prin Decretul nr. 1789/9 iunie 1884, semnat de regele Carol I.
Localitatea rurală a ieşit din anonimat începând cu 1951, când au început lucrările de construcție a barajului pe lacul de acumulare Izvorul Muntelui, cunoscut şi ca Lacul Bicaz. Miile de oameni aduşi de regimul comunist în zonă au dat naştere coloniei muncitoresti şi ulterior, oraşului Bicaz, care în vremurile sale de glorie, a ajuns la circa 15.000 de locuitori.